parerea lu’ Trasca

Ne-am nascut pe la mijlocul anilor ‘70, atunci cand, într-o zi de vara tarzie, Teo Taralunga nu reusea sa il invinga pe portarul UTEI, la Arad. Ne-am nascut odata cu stangul fantastic al lui Oblemenco, odata cu lacrimile unor minunati pletosi intr-un vestiar din Ploiesti, in vara anului 1974. Reusisera sa implineasca visul Olteniei, brutal refuzat de un trisor alb-rosu cu un an inainte.
Pasiunea noastra a prins viata in noaptea aceea de carnaval, mii de inimi ale oltenilor pulsand in ritm de samba pe strazile batranului oras pana in zori. Iubirea noastra este unica, este fantastica. Este rupta parca din basme, asemenea revenirii lui Oblemenco dupa acel ulcer nenorocit.
Au avut grija sa întretina flacara Minunea Blonda Ilie Balaci, Negoro, Chiose, Silvica, Stefanescu, Pele Donose, Crisan, Cîrtu,Vulpea Beldeanu, Irimescu….
Azi, întîlnindu-l pe Beldeanu prin centrul Craiovei, mereu în treningul Stiintei, nu ne putem gîndi decît ca nu am visat. Auzindu-l pe Ilie Balaci la televizor, comentînd la fel de frumos precum dribla, realizam ca acesti semizei au fost reali, ca Stiinta anilor ‘80 nu a fost un ciudat vis colectiv al Olteniei. Vazîndu-l pe magicianul Cîrtu cum crapa plexiglas-uri prin Europa, zîmbim. Noi nu-l putem blama, e Sorinaccio al nostru, iar un anume gol cu Betis compenseaza mii de metri patrati de plexiglas.
Aici, unde statuia lui Oblemenco vegheaza mii de olteni care se îndreapta spre stadionul care îi poarta numele, aici, unde fiecare prunc are ca mostenire genetica iubirea fata de culorile alb-albastre, niciodata nu se va stinge faclia aprinsa de campioana unei mari iubiri în 1973. Indiferent de divizia în care va juca, echipa va ramîne sfînta pentru noi.
Noi, cei care ne împartim anul în tur si retur, noi, cei a caror viata este mai fericita sau mai trista în functie de locul din clasament, noi, cei care am plîns de bucurie în ‘74, ‘80, ‘81, ‘91 si de tristete în 2005, vom fi mereu aceiasi. Copiilor nostri le vom picura în suflet fanatismul si vor iubi la rîndul lor Craiova, indiferent de spatiul rezervat la tv echipelor bucurestene.
Daca bugetul unei echipe ar fi direct proportional cu pasiunea fanilor, Mititelu ar juca table cu Abramovici. Nu puteti lasa Stiinta sa moara! Nu puteti lua oltenilor tot ce au ei mai scump! Craiova este la un pas de tragedie, scriu ziarele… O confirma ai ai nostri. Alte sarbatori traite cu inima strînsa la sud.
Scrie aceste rînduri unul dintre sutele de mii care au încremenit în fata televizorului mult timp dupa ce Piturca a terminat conferinta. Universitatea nu înseamna Adrian Mititelu! Nici macar cu Fondul Proprietatea nu are nici o legatura, cu mostenirea Negoestilor cu atît mai putin.
Craiova este lacrima lui Cristi Minculescu pe patul unui spital nemtesc într-un aprilie 2008, este poezia bardului de la Bîrca, este oftatul Olteniei la bara lui Crisan, cu Benfica! Universitatea este senzatia aia incredibila pe care o ai cînd 30.000 cîntam “O iubire alb-albastra” pe vechiul Central.
Lucrurile astea nu pot fi retrogradate, nu se pot pune taxe sau impozite pe ele, nu au nevoie de licenta. Nici macar comisia aceea de la UEFA care vine în martie cu o falca în cer si cu una în pamînt nu poate sa ne fure inima.
Pentru ca aici, pe dreptunghiul acesta verde unde a calcat gheata lui Oblemenco, pe bucatica asta de cer acoperita parca ieri de un nor de palarii la un gol care parca nu mai venea al lui Negrila în poarta nemteasca, aici este inima Olteniei.
Daca de bani este nevoie pentru Stiinta noastra, sa-i scoatem din piatra seaca! Sa vindem fîntîna lui Solomon din Piata Prefecturii, sa oprim numai muzica lui Tudor Gheorghe pe care o reproduce.
Pentru ca, dragi patimasi olteni, în sezonul de suferinta 2005-2006, statuia idolului nostru era parca mai trista …”
Florin Jianu

P.S.-Sper ca aceste randuri ajung sa fie citite de barboianu si mai ales de gaman care se pregatesc sa semneze cu “cele mai iubite echipe din tara”. Nu uita gamane ca ai avut sansa sa fi capitanul stiintei si de abia astept sa te vad cum ingenunchezi in fata galeriei din Ghencea.