parerea lu’ Trasca

Dupa o pauza foarte lunga datorita lisei de inspiratie, am hotarat sa ma intorc la scris. Si nu puteam sa scriu despre altceva decat despre minunata noastra liga de fotbal. Desi in alte campionate se joaca cu adevarat fotbal pentru noi, romanii, important este al nostru campionat.

Acest retur de campionat a inceput la fel de slab ca si precedentele, si degeaba trec anii peste noi ca nu putem sa iesim din mizeria in care suntem de doua decenii, iar fotbalul si sportul in general sunt din ce in ce mai neperformante. Oare ce valoare are castigarea unui campionat in acest fotbal dominat de scandaluri, de patroni dornici de afirmare, de lipsa de diplomatie si nu in ultimul rand lipsa de profesionalism. Astept cu nerabdare cand o sa pot scrie despre fotbalul nostru cuvinte laudative care sa faca cinste tarii noastre. Chiar daca in trecut am laudat evolutia unei echipe din Romania, aceste laude au fost prea putine si de scurta durata.

Imi pun o singura intrebare: “Oare cat timp va mai trece pana cand fotbalul nostru se va alinia la fotbalul care se practica acum in Europa?”

De câte sanse mai are nevoie Hanescu?

Doua sunt subiectele de reflectie la care ma împing recenta înfrângere în fata Rusiei. În primul rând, victoria cuplului Tecau-Copil în fata perechii ruse Safin-Tursunov, o victorie care trebuie salutata la justa ei valoare, chiar daca scepticii s-au grabit sa o treaca în categoria întâmplarilor irepetabile. Sa fie clar, ai nostri au învins o super-echipa, regrupând jucatori din primii 30 mondiali în acest moment, cu Safin în postura de fost lider al clasamentului ATP. Si chiar daca Tecau e si el între primii 100 jucatori de dublu din lume, surpriza tot e enorma, entuziasmanta, întrucât Marius Copil, debutant la 18 ani pentru România, e dincolo de pozitia 600 a clasamentului mondial. În Marius se pun multe sperante, iar parintii sai investesc enorm în talentul sau, de vreme ce i l-au angajat înca de acum aproape trei ani drept antrenor pe Oliver Gross, fost jucator de top al Germaniei pe vremea lui Becker. Ceea ce m-a impresionat pe mine, sâmbata trecuta, la acest jucator, nu a fost excelentul serviciu si nici modul în care a reusit sa intre în meci dupa un început timorat. În mod normal, Marius Copil evolueaza în turnee futures (saptamâna asta e în Elvetia, spre exemplu), turnee care rareori aduna în tribuna mai mult de 20-30 de spectatori, poate 200 în ziua finalei. Marea sa performanta a fost trecerea pe care a facut-o, cu incredibila stapânire de sine, la jocul în fata unei sali arhipline, care scanda numele tarii si a jucatorilor favoriti. Din acest punct de vedere, Marius Copil a facut dovada unei calitati proprii doar marilor campioni. Ramâne ca rezultatele sale sa confirme, în urmatorii doi-trei ani, capacitatea de a intra în elita tenisului mondial.

Celalalt subiect de discutie este oglindit în titlu. Vrem, de ani de zile, sa facem din Victor Hanescu un veritabil purtator de drapel. Sa ne bazam pe el în Cupa Davis. Sa câstige meciuri cu baietii mari si rai, nu doar cu indienii. Din pacate, n-a fost cazul nici acum. În septembrie 2003, în Ecuador, a pierdut în cinci seturi la unul din fratii Lapenti, nici nu mai conteaza daca era Nicolas sau Giovani. Cu Elvetia, la Bucuresti (în 2004), l-a condus pe Federer cu 4-2 în tie-brek-ul primului set, fara sa mai ia vreun punct dupa schimbarea terenurilor. În 2005, la Split, nici nu a contat în fata croatilor Ljubicic si Ancic, si nici anul trecut, la Sibiu, în fata francezului Gasquet. În 2006, la San Diego, a pierdut fara drept de apel în faaa lui Blake (dupa ce Pavel întorsese eroic partida cu un Roddick sleit de crampe), pentru a se accidenta apoi, inexplicabil, dupa numai vreo trei jocuri din meciul de dublu. Nu sunt ipocrit, nu uit meciul decisiv pe care l-a câstigat la Brasov, în 2005, în fata bielorusului Voltchkov, dar parca tot e prea putin pentru primul jucator al României. Duminica, la Sibiu, Hanescu a condus cu 2-0 la seturi un jucator aflat în fata sa în clasamentul mondial cu numai 10 locuri, un jucator care, cu o zi înainte, mai statuse patru ore pe teren si la dublu. Si totusi, obositul Tursunov a fost mai proaspat decât odihnitul Hanescu, a întors meciul si a rapit spectatorilor bucuria unui ultim meci cu miza.

Înaintea jocului cu rusii, Victor Hanescu l-a înfruntat cu discernamânt pe Ion Tiriac, care pronosticase inevitabila noastra retrogradare din Grupa Mondiala : „Ar fi bine ca domnul Tiriac sa faca mai întâi un teren de tenis sau o sala, si apoi sa vorbeasca despre sportul asta!” Perfect de acord, e clar ca numai organizând partide de vânatoare la Balc nu vom reveni curând între primele echipe ale lumii. Pe de alta parte, însa, tare ar fi bine ca domnul Hanescu sa câstige si el niste meciuri tari, si sa ne dovedeasca tuturor ca stafeta predata de Andrei Pavel a încaput pe mâini bune.

Eugen FLORESCU, 11 martie 2009

Se pare ca fotbalul si manelele merg mana-n mana iar fottbalistii parca nu pot juca fotbal daca nu asculta o manea. Probabil ca in laptopurile fotbalistiilor se gasesc numai manele si jocuri si asta nu e greu de ghicit, trebuie numai sa vezi un interviu al unui fotbalist. Dilema mea este urmatoarea: de ce din laptopul ala al lui Torje care este plin cu manele baietii aia fara creier au gasit exact acea melodie? Poate ca se stricase laptopul, iar eu nu cred ca se pricep fotbalistii sa-l repare si a ramas blocat pe aceea melodie. Asta sa intamplat si probabil ca au fost lucrati. Domnul Cornel Dinu a avut o replica geniala: “pe Pulhac noi il tratam la picior si el are probleme la cap ” .

Concluzia e ca fotbalistii dinamovisti sunt suparati ca maneaua stelista este mai renumita decat maneaua dinamovista. Ce bine daca acesti fotbalisti ar juca fotbal cu aceeasi pasiune cu care ridica paharele de suc si asculta manele la laptopurile din dotare. Dragi fotbalisti creierele artificiale nu va pot ajuta.

Oare domnul Cornel Dinu daca avea laptop mai avea timp sa citesca cartile care l-au ajutat in cariera lui profesionala? Poate aceste intamplari ii fac pe Ropotan, Torje si Pulhac sa se gandeasca serios la viitorul lor. Sau poate pe noi ar trebui sa ne intereseze doar realizarile lor fotbalistice si sa-i lasam in pace.

Suntem iubitori de fotbal intr-o tara in care emisiunile in care se  dezbat meciurile din divizia A fac rating mai mare decat meciurile in sine, intr-o tara in care se vorbeste mult si se realizeaza putin.

Presa sportiva de astazi a devenit foarte interesanta deoarece jurnalistii nu se pot plange de lipsa subiectelor. Scandalurile sunt la mare cautare iar aceste scandaluri exista din belsug in Romania. Dupa cenzura de dinainte de revolutie presa romaneasca sa dezvoltat foarte mult iar jurnalistii sportivi, caci eu la ei fac referire, acum spre deosebire de acea perioada pot scrie ce vor si despre cine vor.

Am urmarit zilele trecute la un post de televiziune cateva meciuri ale nationalei de fotbal a Romaniei si am avut ocazia sa vad si cateva ziare tiparite inainte de revolutie. Driblingurile lui Dobrin si Hagi, determinarea unor fotbalisti ca  Stefanescu, Rednic, Andone, Ungureanu, Gica Popescu, eleganta in joc aratata de Klein, Ladislau Boloni, Ilie Balaci, siguranta in joc aratata de Tudorel Stoica , ma conduc spre o singura intrebare: oare in ce perioada a fotbalului era mai bine sa scrii cronici sportive? Atunci, cand din cauza cenzurii erai obligat sa faci strict reportaje despre fotbal sau acum cand poti scrie despre orice si chiar inventa cum probabil procedeaza unii jurnalisti. Atunci cand aveai posibilitatea sa scrii despre acesti mari jucatori sau acum cand nevestele fotbalistilor si aventurile lor extraconjugale sunt mai palpitante decat ce se intampla in terenul de fotbal. Oare presa de astazi este mai bogata acum cand la nationala de fotbal joaca Cocis, Codrea, Rat, cuplul Nicolae, Marica, Lobont, Chivu, Mutu, Tamas si altii ? Ramane sa decideti voi cei care cititi.

Vizionand meciul Romaniei cu Itaia in anul 1983 care sa jucat la Florenta am ramas impresionant iar concluzia mea este ca fotbalul era la fel si atunci diferenta este ca acum sorturile sunt de firma si mai la moda, jucatorii de atunci nu-si dadeau cu gel de par, ghetele atnci nu cantareau 150 grame.

” 100 de pictori cu 100 de pensule nu ar putea reda coloritul tribunei din Florenta” -aceste vorbe apartin domnului Cristian Topecsu comentatorul meciului Italia-Romania. Va salut dragi gazetari sportivi.

Dinamo-Steaua poate fi numit un derby al Romaniei, dar pana sa-l numim El Clasico de Romania, dragi reprezentanti ai presei romanesti,  este o cale lunga. Trebuie sa-i intelegem si pe  jurnalisti  deoarece lipsa fotbalului adevarat in tara noastra ii impinge sa foloseasca cuvinte mari, care eu cred ca sunt penibile intr-un fotbal asa marunt. Lipsa de performante Europene ii impinge pe unii ziaristi  intr-un carusel euforic si probabil ca si ei,  precum si  iubitorii fotbalului din  Romania  vor sa creada ca  un  meci  cu istorie precum Dinamo-Steaua  se poate compara cu acest El Clasico. Concluziile le-ati desprins si voi iar ziaristii au trecut foarte repede peste acest derby si s-au agatat de urmatorul meci important. Rapid-Steaua a devenit deja celebru dupa deznodamantul de anul trecut stabilit de o bricheta si poate fi numit si el la randul lui un derby. Meciul Poli-Dinamo poate fi numit si el un derby al Romaniei dupa locurile ocupate de cele doua in clasament, si probabil ca vor urma multe astfel de derby-uri dar eu va spun dragi jurnalisti ca  un astfel de derby din Romania nu se va ridica probabil niciodata la valoarea  meciului Real Madrid-Barcelona care este adevaratul El Clasico.

Eu am un singur sfat pentru presa din Romania: ” Folositi cuvinte mari atunci cand scrieti despre fotbalul mare”.

Lumea motociclismului m-a fascinat si pe mine la fel cum a fascinat  multi tineri din Romania. Primul meu contact cu lumea Moto GP a fost in 2001cand Valentino Rossi cistiga primul sau titlu mondial dupa ce in anul sau de debut la clasa 500 cc a terminat doar pe locul al 2-lea. Il dottore venea venea dupa 4 ani petrecuti la clasele 125 cc si 250 cc unde castigase cate un titlu. Valentino Rossi a socat pe toata lumea dupa ce la clasele inferioare a impresionat prin ” nebunia ” cu care alerga in fiecare cursa si pericolului la care era expus in fiecare etapa prin depasirile aproape imposibile pe care le efectua. Trecand la clasa 500 cc Rossi a devenit brusc calm, calculat, depasirile sale veniind in zone mai sigure dand dovada de foarte multa maturitate si concentrare. Acest calm avea sa-i aduca urmatoarele 5 titluri mondiale si numerosi fani in intreaga lume.  Rossi avea sa devina un mit, un geniu al motomondilului, si parea ca nimeni nu va mai putea sa-l invinga, nici macar trecerea de la Honda la Yamaha nu a fost un obstacol pentru el reusind chiar in primul sau an la Yamaha sa castige titlul mondial. Si tocmai cand parea invincibil Il Dottore a clacat in ultima cursa din 2006 facandui cadou titlul mondial lui Nicky Hayden, demonstrand ca nu are puteri supranaturale cum probabil credeau unii. Dupa inca un an in care nu a reusit sa castige titlul mondial, si dupa testele efectate pentru Ferrri toata lumea astepta ca Rossi sa renunte la motociclism si trecerea la formula 1 era asteptata de toata lumea. Numai ca Valentino a decis sa ramana in moto gp si a reusit in acest an sa castige titlul mondial cu 4 etape inainte de finalul sezonului si probabil acum o  iesire din moto gp ar fi una triumfala.

Rossi este un mare campion iar daca va merge in formula 1eu ii urez mult succes si sper sa atinga o performanta cel putin identica cu cea din motomondial.

Valentino Rossi este o legenda despre care se vor scrie multe pagini de acum in colo si chiar daca cineva ii va egala vreodata performanta IL DOTTORE ramane unicul numar 46.

Asa vor domnii de la federatia Romana de fotbal sa se numeasca echipa Politehnica din Timisoara.

Profitand de o vizita la Timisoara nu puteam rata  meciul pe cara Poli l-a jucat impotriva celor de la CFR si pe care Poli l-a castigat cu 2-1. O echipa frumoasa nevoita sa joace intr-un echipament galben-negru, in timp ce toata tribuna era violet, toate fularele erau violet, si toti suporterii iubesc culoarea violet. Pe mine ma intereseaza mai putin acest scandal, aceste neintelegeri cu federatia Romana de fotbal, eu vreau ca Poli sa primeasca inapoi culorile iar echipa sa joace in culorile pe care suporterii Timisoarei le iubesc si anume culoarea violet. Se spune ca aceasta galerie e cea mai frumoasa din tara, iar pe mine m-au convins. Suporterii dau dovada de civilizatie iar singurele injuraturi au venit, normal, impotriva stimabililor nostri conducatori din fotbal. Un aspect foarte important este prezenta femeilor in numar foarte mare, dupa estimarea mea cam 25% din spectatori.

Concluzia mea este urmatoarea: ” Daca civilizarea suporterilor trebuie sa inceapa de undeva, acest inceput nu poate pleca decat din Timisoara” .

P.S. Aceasta liniste in tribune nu face rating precum bataia ’suporterilor’ din Bucuresti pentru care anumite televiziuni si-au oprit programele.

Va salut dragi suporteri civilizati.

Cind liga campionilor a fost transmisa pentru prima data pe un post de televiziune din Romania toti iubitorii fotbalului descopereau un fotbal de calitate, un fotbal spectaculos si probabil iubitorii fotbalului din tara noastra au inceput sa urmareasca anumite cluburi si chiar sa devina fanii acetor echipe. Echipa care m-a fascinat pe mine provine din fotbalul Italian, un fotbal tacticizat la maxim, un fotbal care uneori sacrifica spectacolul pentru un rezultat bun. Multi ar spune ca este o echipa urata mai ales dupa scandalulu de coruptie in care a fost implicata Juventus, dar sa nu uitam ca acolo au jucat de-a lungul timpului jucatori care au scris istorie iar echipa pe care am inceput sa o iubesc avea un atac de vis format din Vialli, Baggio si Ravanelli. Dupa aceea a aparut in echipa un tinar care avea sa devina simbolul echipei din Torino si care astazi joaca pentru Juve la o virsta destul de inaintata. Acest Alessandro Del Piero a castigat cu Juventus liga campionilor, a castigat campionate iar in momentul greu din istoria clubului a mers cu echipa in serie B ajutand-o sa promoveze din nou in prima liga si sa ajunga din nou in Chapions League.

Pentru mine, Alessandro Del Piero ramine un simbol, un jucator fabulos, cu o cariera de succes devenind campion mondial cu echipa nationala. Tot respectul pentru acest jucator.

Mi-ar lua prea mult timp sa trec in revista toata istoria clubului dar sunt convins ca fanii lui Juve o cunosc si sunt mandrii, la fel ca mine, ca iubesc culoriile alb-negru.

Forza Juve.

‘ O sa castigam 6 puncte cu Lyon si o sa jucam in optimile de finala cu Chelsea’. Acestea sunt cuvintele lui Gigi Becali inaintea meciului cu Lyon. Oare acest om nu poate sa aiba macar o singura data o declaratie realista si modesta avand in vedere ca modestia caracterizeaza jocul Stelei?  Fac aceste declaratii dupa ce am vizionat meciul de aseara , iar acum or sa vina unii jurnalisti si or sa spuna ca jocul stelei a fost unul bun si doar lipsa de noroc, la fel ca in meciul cu Bayern, ne-a impiedicat sa obtinem un rezultat bun. Steaua, aseara, a fost o echipa prost organizata iar atacurile lor au fost haotice si lipsite de orizont. Cred ca Lacatus  ar trebui sa exerseze si altfel de faze nu doar loviturile de la colt,  procedeu care nu poate aduce foarte multe goluri. Lacatus se pare ca le-a insuflat spiritul de lupta pe care-l avea el ca jucator dar  la acest nivel e nevoie de mult mai mult. E nevoie de disciplina tactica, ai nevoie de o buna posesie a balonului, e nevoie de presing facut pe toata durata partidei, e nevoie de conditie fizica care stelei i-au lipsit aseara. Poate vina este a antrenorului sau poate nu dispune de jucatori valorosi. Asta e intrebarea pe care sa si-o puna domnul Becali, si sa lase odata circul pe care-l face ,  prostiile pe care le declara si sa treaca la lucruri serioase altfel  optimile de finala cu Chelsea or sa ramana un MIRAJ.

Multa bafta Stelei in continuare desi eu cred ca acum si calificarea  in cupa UEFA este putin probabila.

Astept meciul din seara asta in care CFR-ul joaca  cu Bordeaux, o ehipa de traditie in fotbalul francez, si sper sa obtina un rezultat bun care i-ar da sanse spre accederea in optimile de finala.

Bafta CFR.

In finala de la Madrid toata lumea astepta marea confruntare. Federer il avea in fata pe speranta tenisului englez Murray  iar colegul lui de finale, Nadal il infrunta pe Gilles Simon un tanar francez  bine pregatit fizic si in meciul de sambata a demonstrat ca sta bine si la capitolul pshic.

Satisfactia publicului madrilen era imensa daca favoritul lor Nadal reusea acasa sa-l invinga din nou pe fostul numar 1 si sa-si demonstreze din nou suprematia. Dezamagirea avea sa fie totala deoarece favoritii au pierdut in fata ambitiosilor adversari iar daca ar fi existat o finala mica  spectatorii  ar fi vazut aceasta asteptata confruntare.

Publicul nu trebuie decit sa astepte. probabil pina la urmatorul turneu,  unde ambitia primilor 2 clasati in clasamentul ATP  isi va spune cuvintul si isi vor disputa o finala pe care iubitorii tenisului o astaptau  la  Madrid.

Bravo Murray si Simon.

Bravo Nadal si Federer.